Pages

Thursday, 5 December 2013

Amintiri de la Maratonul Piatra Craiului 2013

Sunt multe lucruri pe care ni le dorim în viaţă - pe unele le obţinem imediat, pentru altele aşteptăm o vreme mai îndelungată, iar pentru restul rămânem cu speranţa că va veni şi ziua lor. Pentru mine, Maratonul Piatra Craiului a trecut din a treia categorie în cea din mijloc.

Din 2010 de când am devenit maratonist cu acte în regulă am avut în plan să alerg la MPC, dar am amânat de fiecare dată momentul, deoarece era stabilit mereu în aceeaşi perioadă cu Maratonul Bucureşti. Cum eu m-am considerat mereu un alergător de asfalt şi fiind mereu dornic să îmi îmbunătăţesc timpii la semimaraton şi maraton, MPC a fost ignorat. În toamna aceasta nu am mai simţit că îmi doresc o îmbunătăţire pe asfalt şi pentru că tot a fost anul alergărilor montane pentru mine, am hotărât să mă înscriu.

Totuşi, după cum am povestit la momentul respectiv, tot am participat la MIB 2013. Ba chiar când am primit în seara de joi dinaintea plecării spre Zărneşti vestea că MPC s-a amânat din cauza zăpezii, credeam că voi mai avea de aşteptat să-mi îndeplinesc această dorinţă. Nu m-aş fi aşteptat ca după o lună vremea să se îmbunătăţească şi maratonul să aibă loc fără probleme. Zis şi făcut. Veselie mare, vineri pe 1 noiembrie am plecat din Bucureşti spre Zărneşti cu George şi Bianca şi am ajuns cu bine la cazare la Nea Nelu.

Oraşul era pustiu şi aşa a fost până duminică. Noroc că au venit peste 700 de maratonişti cu însoţitorii lor ca să animeze atmosfera şi să aducă energie pozitivă oamenilor, înainte de iarnă. Iarna venise cu o lună înainte, deşi nu prea a lăsat urme, deoarece am prins în timpul zilei soare şi 15 grade celsius.

O vreme perfectă pentru un maraton montan. Mulţumesc organizatorilor, în special lui Lucian Clinciu, sufletul acestui concurs - primul de acest gen în România (din 2006)! Era ora 8 dimineaţa şi mă aflam în centrul oraşului Zărneşti, un pic supărat pentru că îmi uitasem jambierele de compresie. Partea bună e că singura aşteptare de la acest maraton era să-l termin cu bine. Un pic răcoare, dar eram bine echipat! Am pornit cu un ritm moderat, neştiind prea bine la ce să mă aştept. Primii kilometri au fost prin oraşul Zărneşti, apoi traseul a continuat pe un drum forestier şi apoi prin satul Măgura. Din ce am înţeles, traseul s-a îngreunat puţin faţă de anii trecuţi în zona Refugiului Grind - La Table, unde am întâlnit primul punct de alimentare. Acolo era veselie mare, multă lume mânca, bea şi vorbea ca la o petrecere. :) Mi-a plăcut dar nu am zăbovit prea mult, deoarece mai aveam cale lungă de bătut. La km 15 am ajuns în cel mai înalt punct al traseului - Şaua Funduri, unde am trecut pe partea cealaltă a muntelui. A urmat o coborâre tehnică unde ne-am ajutat de cordelină şi de stânci şi ne-am mişcat încet, în şir indian. Aici a fost un punct în care erau avantajaţi cei care au ajuns mai devreme, pentru că au putut continua în ritmul lor. Eu am avut parte şi de pauze de aşteptare, pentru că nu era loc sau mai veneau pietre de sus. Nu-i nimic, oricum eram în grafic cu timpul, nu aveam motive să mă grăbesc. Eram totuşi frapat de câţiva concurenţi care probabil aveau peste 60 ani şi urcau şi coborau pe stâncile acelea cu un efort similar cu al meu! Respect, domnilor!

Am traversat şi Marele Grohotiş, din fericire am alergat pe potecă, nu ne-am confruntat cu miile de pietre deloc prietenoase. Apoi am intrat din nou în pădure şi am început să coborâm mult şi bine până la următorul punct de alimentare - Plaiul Foii (km 25). Mă simţeam deshidratat după acea coborâre lungă şi sănătoasă. Probabil am mai spus de multe ori: mie îmi plac coborârile! Dau drumul la picioare în voie şi sunt atent doar la unde şi cum calc. Ajuns la punctul de alimentare, dau de altă petrecere şi veselie! Aici am fost întâmpinat de o surpriză foarte plăcută: supă cu tăiţei la pahar! Fantastic! A mers perfect! Am luat vreo 3-4 pahare de supă, plus energizant, apă, suc de mere şi alte bunătăţi de pe masă. Mi-am umplut şi rezervorul de la hidrorucsac, am eliminat pietricelele din alergofi, toate bune! Cu totul cred că am stat vreo 15 minute acolo, ceea ce e totuşi prea mult. Mai rău, setea şi lăcomia au fost aşa rele cu mine căci nu am putut să alerg pe următorul kilometru. Aveam stomacul plin şi mai mult m-am chinuit. Aici e de tras învăţătură de minte pentru altădată! Dar tot nu mă grăbeam pentru că eram în timp util, eram cu peste o oră mai devreme decât timpul limită intermediar de la Plaiul Foii - 6h30'. A urmat urcarea până la Refugiul Diana, de care se temeau mulţi pe traseu. Eu aparent m-am alimentat bine, căci nu am resimţit crampe musculare sau alte dureri care să mă ţină în loc. La un moment dar mă temeam doar că traseul s-a modificat şi nu o mai văd pe Diana. Nu a fost aşa, dar nici încântat de înfăţişarea ei nu m-am simţit, aşa că am continuat alergarea prin pădure. De acolo a urmat o coborâre lungă de 13 kilometri, la care m-am descurcat bine până la ultimul punct de alimentare - Colţul Chiliilor, la km 33. Acolo am făcut greşeala să mă opresc iar să mă alimentez şi să-mi umplu rezervorul, deşi eram suficient de hidratat încât să pot alerga aşa până la sosire. Din păcate iar m-am umplut la stomac şi am mers în loc să alerg, m-am oprit şi la boxe, am mai golit rezervorul umplut inutil şi de abia apoi am reluat alergarea. Cu alte cuvinte, alte minute bune pierdute aiurea. Şi tot eram în timp util, ba chiar aveam şansa să termin în mai puţin de 7 ore.

Când mi-am revenit din nou, am luat-o la fugă în ritm mai alert dar confortabil şi am mai prins din urmă câţiva concurenţi până la intrarea în oraş. Dupa încă 800 m pe străzi am fost întâmpinat cu aplauze şi am dat palma cu diferiţi copii simpatici care stăteau pe margine. Timp final: 06:45:13. Super! Probabil dacă nu făceam greşelile acelea pe traseu reuşeam chiar sub 6 ore. La final m-am întins pe iarbă pentru că era o zi caldă şi însorită, chiar dacă vorbim de 2 noiembrie. Apoi încet încet m-am întors la cazare, am făcut duş şi am dormit. George şi Bianca erau la ora sosirii mele undeva în vârf, aşa că ne-am revăzut mai pe seară, la premiere.

Premierea a fost lungă dar memorabilă, cu invitaţi speciali care au povestit despre aventurile lor montane. Apoi au fost chemaţi pe rând toţi participanţii care au pornit la maraton şi au fost premiaţi cu diplome şi medalii comemorative.

Urcarea spre Şaua Funduri (Mihai Zlăvog)

Fericire la sosire (Flavy Teo)


Mai jos, traseul înjumătăţit pe Strava. Staţi liniştiţi, am făcut şi jumătatea care nu se vede, dar probabil ceasul meu cu GPS mi-a făcut o farsă.

2 comments:

  1. Am citit cu sufletul la gura aventurile tale culinare la acest cros/maraton, ramanand cu sufletul la gura cascata de atata uimire! Nu ar fi fost deloc imposibil, ba dimpotriva, sa fi incheiat traseul in mai putin de 6 ore, dar tu asteptai altceva de la soarta. Ti-ai propus 7 ore si le-ai realizat, in conditiile in care ti-ai fi putut propune 8 sau 9 sau 10 ore, pe care, sunt convins, le-ai fi realizat fara robleme! Dar mai important decat orice este ca ai obtinut un lucru dupa care cred ca asteptai de multa vreme: supa la pahar cu energizante (sucul de mere cu apa-o alta delicatesa- ti-l poti prepara si singur, nu?). Continuand in acest stil, cred ca vei obtine nenumarate alte succese comparabile! Oricum, pare sa fi venit vremea sa uimesti si pe altii, din alte parti, cu talentul si calitatile tale de alergator. Esti gata?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Salut, multumesc pentru felicitari! Da a fost totul bine, chiar si alimentele luate in timpul concursului mi-au dat idei utile pe care sa le aplic si eu pentru alte ocazii.
      Da, sunt gata pentru un 2014 cu rezultate si mai bune!

      Delete