Pages

Tuesday, 14 May 2013

Maratonul Regal 2013

Continuând programul meu de pregătire pentru Semimaratonul Bucureşti de pe 19 mai, am hotărât să condimentez din nou antrenamentele săptămânale cu întreceri oficiale. Ecomarathonul de pe 11 mai era planificat încă din februarie şi tocmai proba de maraton. Aveam de luat o revanşă personală, dar nu voi vorbi despre asta acum.

Maratonul Regal a fost tentant datorită medaliei şi tricoului pe care le ofereau organizatorii, precum şi a startului din faţa Palatului Elisabeta şi a traseului prin parcul Herăstrău. Desigur şi pentru că s-a desfăşurat şi proba de semimaraton, pentru că la maraton pe plat nu mă înscriu fără un antrenament specific. Singurul mare inconvenient era ziua dinainte de Ecomarathon. Nu eram sigur că voi putea face faţă unui maraton montan după un semimaraton pe asfalt. Până la urmă m-am hotărât să mă înscriu la semimaratonul acesta pentru că oricum programul meu de antrenament îmi sugera o alergare de 10 km la ritmul de concurs.

Planul pentru această cursă a devenit simplu: traseul a avut o lungime de 10.58 km, deci pentru semimaraton trebuia parcurs de 2 ori. Pe primul tur am hotărât să alerg în ritmul programului de antrenament, după care să alerg în ritm comfortabil pe al doilea tur, pentru a încheia semimaratonul.

Toate bune şi frumoase. Ajung vineri înainte de 8 la în zonă, fac 3 ture de încălzire pe Stadionul Iolanda Balaş, apoi merg la start la Palatul Elisabeta. Acolo mă întâlnesc cu cei aproape 200 de alergători la maraton şi semi, dar şi cu organizatorii reprezentaţi de Dan Lixandru, având ca oaspeţi de onoare pe campioana noastră Gabriela Szabo şi pe Principele Nicolae, care au dat startul. Desigur, aşa cum obişnuim la maratoanele cu încărcare istorică şi patriotică, am cântat imnul României, urmat de strigătul de luptă al maratoniştilor, marca Ilie Roşu: Hip-hip-uraa!! (etc. ştiţi voi, că doar l-am tot menţionat în articolele precedente)

Start! Cei aproape 200 alergători, majoritatea tricolori datorită tricourilor primite, o iau frumos pe trotuarul ce înconjoară parcul Herăstrău pe lângă Arcul de Triumf până la Piaţa Charles de Gaulle, apoi intră pe traseul din parc. Îmi potrivesc ceasul Garmin şi urmăresc ritmul de 4:07 min / km, încercând să-l menţin pe prima tură. Zis şi făcut. Plecat fiind cam de la mijloc, întrec încet încet destui concurenţi, inclusiv pe câţiva pe care îi ştiu mai buni ca mine. Îmi dau seama că pe tura următoare eu voi încetini şi voi admira copacii şi floricelele din parc şi probabil voi termina mai la coada clasamentului :D. "Dar nu-i nimic, important e să-mi iasă antrenamentul acesta în regim de concurs. Nu are sens să forţez, mai ales că mă aşteaptă după amiază drumul până la Moieciu şi mâine maratonul pe munte", mă gândeam eu aşa, continuând să întrec concurenţi. La un moment dat văd un grup de 4 alergători de care mă apropii mai greu, ei alergând cam în acelaşi ritm cu mine. Păstrez ritmul propus, cu mici ruperi de ritm urmate de recuperări. La un moment dat, am întrebat pe Daniel Muşat, arbitru în zona Pavilionului H, câţi erau în faţă şi mi-a zis că erau 4. Da, bine, îi văzusem şi eu că mă tot apropiam de ei, dar pe mine mă interesa câţi mai erau în faţa lor... Încă căteva sute de metri şi termin primul tur de 10.58 km şi primesc încurajări şi câteva poze de pe margine.

(Vio Massage)

Nu eram sigur că terminasem cei 10 km de antrenament deoarece mă mai jucasem un pic cu ceasul Garmin la început şi poate nu calculase corect, aşa că am continuat la fel şi am prins din urmă grupul din faţa mea. Am ales să alerg cu ei în grup, dar fiind totuşi nedumerit în privinţa alergătorilor din faţa grupului şi simţind că pot continua în acelaşi ritm, am luat-o un pic înainte. Un băiat m-a urmat imediat, iar ceilalţi s-au rupt un pic de grup. Cu alte cuvinte, eu am venit din spate după primul tur şi le-am stricat plutonul :))) Încă nedumerit, întreb pe un arbitru de traseu din zona statuilor-capete câţi mai sunt înainte.
Voi sunteţi primii!... Stai aşa, mă gândesc.. nu mai e nimeni în faţă?! Wow, la asta chiar nu mă aşteptam! Băiatul care s-a luat după mine când m-am desprins de grup şi l-am dizolvat m-a întrebat din semne câte ture fac, i-am arătat că 2, dar nu am înţeles câte făcea el. În orice caz, avea ritm bun şi am încercat să ţin pasul cu el. Din păcate, ajunsesem la 13 km şi după o pantă urcată am simţit că nu mai am energie, aşa că l-am pierdut încet încet. Ritmul mai scăzuse, dar realizasem un avans considerabil faţă de restul plutonului şi menţineam un ritm bun în continuare. Totul până la km 18, pe trotuarul de pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, unde simţeam că se cam terminase combustibilul şi începusem să încetinesc. Chiar mă întrebam dacă nu mă ajung alergătorii din urmă, când.. wooshh!!.. mă întrece un alt băiat şi o ia înainte! Alarmat puţin că voi putea pierde podiumul după ce alergasem aşa bine până atunci, m-am forţat să rămân aproape de el. Se întrevedea totuşi primul podium din cariera mea de alergător şi acesta era un motiv suficient de solid să trag de toate forţele în continuare :)

Am trecut din nou pe la Daniel Muşat, care ne-a anunţat că eram pe locurile 2 şi 3. Am mai tras cu ochiul în urmă: nu se vedea nimeni apropiindu-se de noi. Super! Mai aveam cîteva sute de metri, dar parcă nu mai aveam atâta forţă să sprintez şi să mă întrec cu cel de pe locul 2. Am trecut astfel linia de sosire cu mare veselie şi întâmpinaţi de aplauze şi jurnaliste de la 2 televiziuni româneşti pentru interviuri. Incredibil, super tare!!! Primul meu podium, locul 3! Wow.. şi de unde plecasem eu în cursa aceasta! :D

La final, mesaje de felicitări şi bucurie, impresii la cald, vreme bună şi întoarcere veselă acasă! Aveam de făcut bagajul pentru Ecomarathon, deci nu am mai avut timp să stau să încurajez şi maratoniştii. Îi felicit pe toţi în aceeaşi măsură şi le mulţumesc organizatorilor, voluntarilor şi spectatorilor pentru sprijin! :) Bagajele pentru plecare au fost întârziate pentru că mă tot uitam pe cele 2 posturi tv la care am dat interviu curios dacă mă dau la ştiri sau nu. Din păcate nu am găsit nimic elocvent şi am cam întârziat cu bagajele, iar traficul de vineri din Bucureşti m-a ţinut în emoţii şi mai mari pentru că premierea începea la 15, iar eu am ajuns la Palatul Elisabeta la 15:15! Am reuşit să conving oamenii de pază că trebuie să mă lase să intru în curte să prind premierea şi am ajuns tocmai la fix ca să urc pe podium, să-mi primesc premiul şi să apar şi în poze:

(Răzvan Farkas)

Felicitări din nou ocupanţilor primelor 2 locuri, Marian Mociorniţă şi Răzvan Farkas, cu care m-am întrecut în acest concurs! Felicitări şi premianţilor de la feminin şi de la maraton la toate categoriile! Rezultatele complete aici: http://www.corporeanima.ro/wp-content/uploads/2013/04/Clasament-Maratonul-Regal-2013_total.pdf. Din păcate, nu am mai rămas la Garden Party organizat de Casa Regală, pentru că voiam să ajung în timp util la Moieciu. Nu-i nimic, acesta e un motiv suficient să revin să altădată la acest concurs, mai ales că a devenit memorabil pentru mine.

Interesant este că nu am fost singurul care a plecat la Ecomarathon după Maratonul Regal. M-am revăzut cu câţiva dintre alergători şi premianţi, unii dintre ei chiar cu rezultate remarcabile obţinute şi a doua zi. Dar asta e altă poveste. Până una alta, am plecat repede de la premiere la maşină şi mai departe...

...Va urma...

2 comments:

  1. Stimate Mihnea, citind relatarea ta, care te tine cu sufletul la gura, am avut nevoie de cateva zile pentru a-mi reveni, in urma celor despre care am luat cunostinta. Am reusit, astfel, sa-mi dau seama ca esti prima persoana urcata pe un podium de premiere (la o competitie sportiva, desigur) cu care eu am avut onoarea sa dau mana! Participarea ta imediata la un maraton adevarat, care s-a mai petrecut si la altitudineavde la Moeciu, este si mai meritorie, cu atat mai mult, cu cat ai renuntat la participarea la tratatia post-cursa oferita de Casa Regala. In plus, te-ai descurcat si in traficul bucurestean de la acele ore, care inseamna o alta competitie castigata! Inteleg ca la Moeciu era importanta participarea, ca la olimpiade, dar sper ca vei ajunge si acolo la un loc pe podium. Succes in continuare!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Salut, multumesc pentru felicitari! A fost o experienta noua si solicitanta cu cei peste 60 km alergati in 2 zile consecutive, dar totul a iesit bine :)

      Delete