Pages

Sunday, 10 February 2013

Voluntar la Gerar 2013

Da, Semimaratonul Gerar a ajuns deja la a 3a ediţie şi a devenit practic un eveniment de tradiţie la început de an. Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, Semimaratonul Gerar este o competiţie pe echipe formate din 3 persoane, care trebuie să parcurgă distanţa de 21 km (6 tururi de 3.5 km) în Campusul Universităţii Politehnica Bucureşti alergând împreună, la o distanţă de cel mult 5 metri între ei, dar fără să se tragă sau să se împingă între ei. Poate unii cititori se întreabă acum de ce ar vrea oameni din aceeaşi echipă să se împingă între ei :)) Unii concurenţi au adoptat în trecut această tehnică cu coechipierii care erau obosiţi şi pierdeau ritmul, practic ajutându-i să continue la un ritm de care nu mai erau capabili. Comitetul de organizare al Ro Club Maraton a decis că aceste metode sunt neregulamentare. Nu vreau să comentez, deoarece nu am alergat până acum la o astfel de competiţie şi consider că nu deţin datele necesare pentru a da o părere constructivă. Cealaltă probă a evenimentului a fost Crosul ELTH, individual, ce presupunea un tur de 3.5 km.

La fel ca la precedentele ediţii, m-am înscris ca voluntar la organizarea evenimentului. Îmi place ideea de a fi voluntar la organizarea unui concurs, deoarece am ocazia de a practica sau chiar învăţa ceva nou, mai aflu secrete de culise (hehehe, dar pe astea nu le spun pe blog) şi mai ales interacţionez mai mult cu oamenii implicaţi. E o ocazie foarte bună de a discuta şi a face ceva util în acelaşi timp. Şi de această dată ne-am întânit sâmbătă, cu o zi înaintea concursului, pentru a ne stabili rolurile, a face pachete de concurs, a discuta etc. Ca de obicei m-am înscris ca arbitru pe traseu. Mi-am ales o altă locaţie de data aceasta, tot strategică, deoarece pe la mine se putea lua pe o scurtătură pentru a ajunge mai repede în zona de start/finiş. Diferenţa a fost că nu prea am avut lume la punctul meu de control, căci era într-o zonă mai puţin circulată. Dar ca să fiu mai explicit, punctul meu de control a fost CP7 de pe harta traseului:


Se poate observa şi cum se putea scurta traseul frumos pe acolo. :) Umblând noi arbitrii în frunte cu arbitrul-şef Oana Badea aşa pe traseu să ne alegem punctele de control, ne-a venit ideea să dăm nume punctelor noastre de control, ca să fie personalizate şi mai uşor de memorat. Au ieşit idei gen La gheaţă, La răscruce, La barieră, La bibliotecă, Underground, The Dark Side etc. Mai pe seară, ajuns acasă, deja aveam o dilemă: ce nume să pun la punctul meu de control? Idei aveam câteva: La răscruce, La ocazii, La Mihh..

Noaptea a fost un sfetnic bun, aşa că a doua zi semimaratoniştii la trecerile pe la CP7 erau întâmpinaţi de încurajările mele şi pentru a le da mai mult suflet şi pentru a anunţa apropierea finalului de tur/cursă, le uram:
Bun venit la Speranţa! Aici este Check-Point Speranţa! Speranţa e aici, Sfârşitul e aproape! Speranţa moare ultima! După Speranţă, o luaţi la dreapta! Hai că mai e puţin!
Desigur, mulţi alergători şi-au primit încurajările personalizate, ceea ce îi ajuta şi mai mult la moral, deoarece îşi auzeau numele lor. 

În rest, voi trece rapid prin momentele cheie ale evenimentului: sculat duminică devreme de dimineaţă, ajuns pe la 7:40 în Poli la reuniune cu arbitrii şi organizatorii, ieşit pe traseu cu saci de sare pentru a scăpa de gheaţă (nu mai era cine ştie ce oricum căci sâmbătă s-a avut grijă de asta, dar tot am dat cu sare), ajutat la diferite alte lucruri, surprindere mare că la ora 9:50 mare parte din alergători stătea încă înauntru în corpul Rectoratului la căldurică şi taclale când toţi ştiau că startul se dădea la 10 fix (!!!), rugat în mod elegant alergătorii să meargă la start (calmul e ingredient din reţeta succesului), privit start cu un pic de jind, apoi mers repede la CP7 ca să nu mă prindă cumva arbitrul-şef necruţător că nu mă aflu la post şi să mă sancţioneze pe viaţă, stat degeaba destul timp până să apară primii alergători (ştiam eu că nu e nevoie de grabă!), început încurajările, dansat, cântat, discutat cu şoferi care doreau să treacă pe traseu şi găsită o înţelegere amiabilă cu ei (mai puţin cu un profesor de la Poli care nici nu s-a sinchisit să oprească, a trecut cu maşina prin băltoacă, m-a stropit puţin şi a luat-o pe traseu fără jenă), discutat cu colegul de club Gabriel Manea de la CP8, schimbat maraca cu el pentru animaţie suplimentară, start Cros la 12:30, terminat de stat la CP7 Speranţa pe la 13 şi ceva, strâns benzi şi gunoaie de pe traseu, strâns şi împachetat bannere şi alte bunuri ale clubului şi sponsorilor, asistat la premiere, primit pizza şi rucsac cu câteva mici cadouri din partea organizatorilor pentru munca depusă (Mulţumesc!!), strâns ce mai era de strâns, schimbat impresii cu colegii, plecat mulţumit acasă.

În concluzie: a fost un alt concurs reuşit al clubului nostru, lumea a fost mulţumită, vremea a fost mai prietenoasă decât în anii trecuţi (un pic sub 0 grade), competiţia a fost înverşunată, unii alergători chiar şi-au realizat recorduri personale, deci toate bune! Să ne revedem veseli şi frumoşi şi în 2014!

4 comments:

  1. Si n-ai vrut sa ma lasi sa o iau pe scurtatura. O sa te am in vedere la pomul de iarna :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu mi-ai facut o oferta pe masura. Data viitoare sa vii pregatit :))

      Delete
  2. Am citit, din nou, cu multa atentie relatarea ta despre acest nou eveniment epocal din viata clubului vostru de maratonisti. O prima concluzie a mea ar fi ca alergatorii echipelor concurente pot fi lasati oficial sa se ajute reciproc, altfel gasesc ei mijloace sa o faca. De exemplu, pot sa se ciupeasca, pe furis si cu prietenie, efectul fiind accelerarea ritmului de catre cel codas. Sau altceva, pentru ca gama stimulilor practicabili intr-o echipa unita este foarte larga. Apoi am remarcat punctul de control numit "La biblioteca". Eu nu as fi fost de acord. Pai daca se gasea vreunul care sa vrea sa citeasca ceva? Sau sa dea o carte inapoi la biblioteca? Sau, mai rau, sa-si aduca aminte ca n-a citit ceva si de aia a picat cine stie ce examen? N-ar fi afectat asta buna desfasurare a cursei? La fel, punctul ala "La ocazii". Adica sa cumpere ceva ieftin de acolo, nu? Cat despre profesorul ala necivilizat, ar fi interesant de stiut ce materie preda. Explicatia pentru manierele lui s-ar putea afla aici!
    Dar cel mai mult as vrea sa stiu ce fel de pizza ai capatat. Pai cum se poate sa lasi tu opinia publica mondiala in nestiinta, tocmai cu un asemenea subiect?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Salut, cred că era regulamentar să se ciupească între ei sau să se sperie, dar eu nu am văzut nicio echipă încercând aşa ceva. Poate nu s-au gândit. Până la urmă cred că doar punctul de control Speranţa a rămas. S-ar putea ca la anul dacă punem astfel de puncte de control să sporim dificultatea concursului, deoarece alergătorii vor fi tentaţi să se oprească pentru diferite "ocazii". :)
      Organizatorii au comandat mai multe feluri de pizza, de la Prosciutto e Funghi la Quattro Formaggi sau Capricciosa.

      Delete