Pages

Sunday, 11 September 2011

Ciucas Trail Running 2011

Am alergat sambata 3 septembrie la Ciucas Trail Running. Acesta este un alt concurs de alergare montana din Romania, ceea ce arata ca in tara noastra lucrurile au inceput sa se miste din perspectiva acestui gen de concursuri. Per total, au fost asa de multe concursuri in vara aceasta ca datele lor s-au mai suprapus, asa ca pasionatii au avut de ales intre ele. Maratonul Ciucas s-a suprapus cu Triathlon Challenge Mamaia. Eu inca nu am intrat in randul pasionatilor de triatlon, asa ca aveam doar 2 optiuni: sa ma duc la Ciucas sau sa fac altceva (nu triatlonul). :D Mai aveam de ales intre semimaraton si maraton si am ales maratonul, pentru ca voiam sa ma revansez dupa experienta maratonului din Bucegi.
Vorbind cu colegii de facultate sa mergem in acel weekend la munte, le-am propus statiunea Cheia, ca sa ma poata vedea alergand la maraton. Am plecat 5 baieti si 4 fete din Bucuresti vineri seara cu 2 masini. Pe mine si Mada ne-a luat Sorin cu masina, impreuna cu prietena lui. Prima oprire a fost la Carrefour Ploiesti pentru a face ultimele cumparaturi necesare pentru gratarele de sambata si duminica si alte mici pofte individuale (eu am fost responsabilul borcanului mare de Nutella). De la Ploiesti am luat-o spre Cheia prin intuneric, caci era deja seara. Intai ne-am oprit la scoala din localitate, unde am putut si eu sa ma inscriu la maraton. Fiind membru Ro Club Maraton, am beneficiat de tariful special de 20 lei in loc de 100 lei :). Dupa inscriere, am cautat pensiunea unde eram cazati, din pacate la vreo 13 km departare de scoala. Ziua s-a incheiat cu o Pasta Party preparata de mine pentru toata gasca.
Sambata, 03.09.2011, ora 7 dimineata. Alarma era setata la ora 07:30, dar nu e de mirare ca m-am trezit mai devreme. Poate voi scrie odata un articol pe blog pe tema noptilor dinainte de maratoane. Mada s-a sculat si ea sa ma insoteasca la start, impreuna cu Delia, Alina si Marian, care s-a oferit sa ma duca cu masina. Micul dejun a constat din ceaiul obisnuit si un pic de paine cu Nutella. Mai mult nu am riscat sa mananc, pentru ca stiu bine cum se poate revolta stomacul meu mai incolo.
La start, ca de obicei, emotii, nerabdare si optimism. Am revazut multi colegi de club, am facut poze cu cativa dintre ei si am asteptat sa pornim. Start!! Aproape 400 alergatori au trecut prin poarta si s-au indreptat spre padure. Primii 4 km au fost comuni pentru traseele de la semimaraton si maraton. Astfel, la primul punct de control, am primit indicatii precise, semimaratonul urca, maratonul o ia in dreapta jos! Continuam astfel sa urcam si sa coboram prin padure. Multi maratonisti se foloseau de bete de trekking. Ma tentase si pe mine sa imi cumpar o pereche, dar pana la urma am hotarat sa ma folosesc de un bat din padure si asa am facut. Mai bine asa, nu mai aveam sa port grija a doua bete pe tot traseul. Pornind ca de obicei mai in spate, am intrecut multi concurenti pana la CP2, dupa care am intrat in ritm cu cei din jurul meu. In fata mea se afla mai mereu dl Ilie Rosu, celebrul maratonist cu steaguri. De data aceasta alerga cu steagurile Romaniei, Uniunii Europene si ONU si cu un bat de trekking, daca nu ma insel. Pe Plaiul Boncuta am avut o zona de coborare, unde am putut sa recuperez multe pozitii, deoarece ceilalti coborau mai incet (si mai prudent) decat mine. Am ajuns-o chiar si pe colega de club Andreea Danila, care se afla in primele 10 alergatoare la general. La final a urcat pe podium pe locul 3 la categoria Feminin 30-39 ani. De la Pasul Boncuta la CP3 am parcurs impreuna cei 2 km pe un drum putin denivelat cu mult pietris, unde vedeam ca se intorc alergatori pe sensul celalalt. A fost portiunea care mi s-a parut cea mai urata de pe tot traseul. Pana la punctul de control am reusit sa alerg cat de cat in ritm cu Andreea, dar la intoarcere pe cei 2 km am cedat psihic si Andreea s-a indepartat. Pietrele alea si concurentii care tot veneau pe alt sens m-au facut sa merg in loc sa alerg. A fost un pic ciudat, dar din fericire ne-am intors la bifurcatie si am inceput iar sa urcam. Poate parea ciudat, dar cum am inceput sa urcam iar, mi-am revenit si am inceput sa mai recuperez din ecartul pierdut pe drumul ala nesuferit.
La punctul de control 4 eram deja la jumatate (km 22) si am fost intampinati cu apa de izvor. Am rugat pe voluntarele de acolo sa-mi mai umple rezervorul hidro-rucsacului, caci se cam terminase cocktailul meu izotonic. Am continuat sa urcam, stiam ca de acolo incepea lupta pentru cucerirea varfului Ciucas! Prima surpriza pe traseu a fost cand intr-o sa micuta am dat de alergatori noi, iesiti si ei din padure. "Aaaah, voi sunteti la semimaraton! Cum a fost traseul?" "Destul de usor, acum mergem la Cabana Ciucas!" "Pe mine m-a cam rupt maratonul asta, mai am de ajuns si in varf.", am raspuns eu. Am luat-o inainte, caci eu mai aveam destul de alergat. Cand am vazut in sfarsit Cabana Ciucas, m-am bucurat, pentru ca ma gandeam ca vine punctul de alimentare, dupa care urcam in varf. Din pacate nu a fost asa, punctul de alimentare de la cabana venea dupa ce coboram din varf. Fiind destul de obosit, m-am intins pe iarba cu fata la varful ce urma sa-l urc si m-am alimentat singur. Mai aveam un gel Isostar din doua si ceva lichid in rezervor, asa ca am putut sa mai adaug niste carbohidrati de ars in continuare. Asa ca la urcare am mai recuperat pozitii pierdute in timpul energizarii si am ajuns destul de repede si bine in varf. Era cam 13:30, deci aveam deja 4 ore si jumatate de la start. Ma incadram in timpul propus de 7 ore pentru maraton. La coborarea spre cabana Ciucas iar am avut viteza si am recuperat cateva pozitii. Se pare ca la coborari ma descurc bine. Singurele neplaceri au fost cauzate de frecarile cu talpa rigida a pantofilor de trail, care mi-a provocat 2 basici mari si dureroase in talpi. Spre cabana Ciucas am alergat cu colegul Andrei Petre, care a resimtit dureri la diferiti muschi de la picioare si incetinise ritmul.
Si iata-ma in sfarsit la cabana. Aici eram sigur ca voi avea parte de o alimentare serioasa si nu am fost dezamagit. Mai mult, am avut parte si de o surpriza faina: Mada si ceilalti colegi m-au intampinat acolo cand am sosit! Ei sosisera pe jos de la cabana Muntele Rosu cu o ora inainte si mancasera ceva cald deja. Mi-ar fi prins bine si mie o supa, dar punctul de alimentare era chiar generos: bautura izotonica Sponser in 2 culori, banane, mere, lamaie, covrigei, glucoza etc. Am mai stat un pic si pe o banca si am vorbit putin cu colegii. Picioarele deja ma dureau si nu prea mai colaborau cu mintea mea. Deja planificasem un masaj refacator de la Mada la finalul concursului, asa ca dupa cele 15 minute petrecute la punctul de control Ciucas am plecat mai departe, cu gandul la lucrurile placute ce aveau sa urmeze. Evident ca si aici am fost intrecut de multi concurenti, care au stat doar cateva minute la punctul de control. Avand in vedere ca de acolo urma numai coborare, am inceput sa alerg iar repede. Din pacate, pietrisul iar s-a impotrivit, asa ca m-am ales si cu o cazatura din cauza lui. Cum am intrat iar in padure, a fost mult mai bine si am putut alerga linistit. Am fost insotit si de un catel, dornic de o alergare prin padure si el. Ultimul punct de control a fost cabana Muntele Rosu, unde am sosit iar cu Andrei Petre, care tot mai avea dureri musculare si cobora incet. Eu am alergat pentru ca ma simteam energic dupa alimentare si am tot recuperat timp pe ultimii 6 km pana la sosirea din Cheia. Spre final am mai intrecut cativa concurenti si am sosit la mai putin de un minut de Ilie Rosu, care si-a dus steagurile la bun sfarsit intr-o noua aventura.
06:24:53 a fost timpul meu oficial inregistrat de chipul electronic de pe numarul de concurs. Un timp mai bun decat ma asteptam (7 ore). M-am clasat in a doua jumatate la categoria Masculin 18-29 ani, dar cel mai important este ca mi-am luat revansa fata de maratonul din Bucegi si am terminat primul meu maraton montan!! Si cum am terminat cursa, am primit si premiul mult asteptat: medalia de finish! Am mai spus si repet si acum. Raspunsul meu la intrebarea "Ce castig in urma alergarii la maratoane?" este: "Medalia si tricoul de la eveniment". Am o colectie de astfel de trofee acasa si vreau sa o maresc. Daca voi ajunge sa urc si pe podium vreodata, cu atat mai bine pentru colectia mea! O alta surpriza pregatita de organizatori la sosire a fost o galeata mare de pepene rosu! Era fructul bine venit dupa maraton, deoarece eram deshidratat si aveam nevoie sa mananc ceva dulce.
De la sosire au venit sa ma ia Sorin si Maria cu masina, deoarece ei nu au mai urcat pana la cabana Ciucas si s-au intors la pensiune. A fost bine pentru mine, deoarece restul gastii nici nu ajunsese in varf cand eu terminasem maratonul. Ar fi trebuit sa mai astept cateva ore acolo sa ma ia cineva pana la pensiune daca nu era Sorin sa ma ia. Cum am ajuns, am intrat la dus, mi-am verificat basicile din talpa (erau mari) si m-am bagat in pat pentru un somn bine meritat. Petrecerea a urmat apoi pana duminica dupa masa, cand am revenit cu totii la Bucuresti.
In concluzie, a fost un weekend la munte reusit incununat cu primul maraton montan terminat. Traseul a fost frumos, mai bine alimentat decat cel de la maratonul din Bucegi. Organizarea a fost buna, dar sper ca la anul sa scoata portiunea aia de 2 km dus-intors pe drum cu pietre. Mi-a placut ca in diferite locuri din traseu mai erau lipite pe copaci indicatii utile sau mesaje. Unul mi-a atras atentia in mod deosebit. Suna cam asa: "Veti avea momente pe traseu in care veti zice ca nu veti mai face niciodata maratonul acesta. Ne vedem la anul!" :)

2 comments:

  1. Participarea e un lucru minunat! Eu cred ca vei avea o mare colectie de tricouri, insotita de una comparabila cu medalii de participare. Ai putea adauga o colectie de poze de la fiecare participare in parte. A propos! Cine ti-a facut poza asta? Mi se pare reusita. Persoana ar putea participa si ea la un concurs de poze facute la maratoane, de exemplu!

    ReplyDelete
  2. Sper si eu sa imi maresc colectia. Poza e facuta de un fotograf care a stat la sosire sa pozeze concurentii. Nu il cunosc personal, dar si mie mi-a placut foarte mult cum m-a prins.

    ReplyDelete