Pages

Tuesday, 12 July 2011

Marathon7500



Marathon7500 este un concurs de alergare montana desfasurat in Muntii Bucegi. Acesta se imparte in 2 categorii:
  • Elita: traseu de 90 km in maxim 50 de ore
  • Hobby: traseu de 45 km in maxim 26 de ore
Cu 10 zile inainte de eveniment am vorbit cu Razvan (Toshz) si ne-am hotarat sa participam la acest concurs la categoria Hobby. Am reusit sa il conving destul de usor, poate pentru ca amandoi ne doream sa iesim la munte si sa ne testam limitele in aceasta provocare... sau poate aveam chef de un weekend aventuros la aer curat, departe de Bucuresti. Eu unul nu tin minte sa mai fi urcat pe varful Omu si cu siguranta nu am fost niciodata prin unele locuri prezente pe traseu.

Vremea a fost 100% de partea noastra. Soarele ne-a insotit tot timpul si temperatura a fost sub 30 grade mereu, deci am putut sa ne bucuram in voie de weekendul la munte. La fel de bine a fost ca am mers cu masina cu Romeo si sotia lui, deoarece era destul de complicat sa ajungem din Bucuresti la Salvamont Pestera cu mijloacele de transport publice. Cazarea la cort a fost multumitoare, daca ne gandim la raportul calitate/pret, pretul pe cazare fiind tot ce am cheltuit pentru cort, saci de dormit si ce am mai avut nevoie.
Toate bune pana aici. Ne-am propus sa terminam cei 45 km in maxim 10 ore. Ne-am trezit sambata la 5 si la 6 eram aliniati la start, entuziasmati si plini de incredere. Am pornit in alergare ca sa prindem grupul din fata si sa stam aproape de ei. Ma gandeam ca daca tineam ritmul puteam sa scoatem timpul dorit. Din pacate, dupa urcarea pe primul deal lui Razvan a inceput sa i se faca rau. Probabil migdalele de dimineata combinate cu batoanele proteice i-au provocat aceasta stare. A fost nevoie sa ne tot oprim si sa incetinim ca sa isi revina. Cocktailul izotonic cu apa, lamaie si o tableta Isostar din hidro-rucsacul meu a fost util si pentru el.

Am ajuns la primul punct de control de la varful Omu dupa aproape 2 ore. Acolo ne-am hidratat si energizat un pic si am plecat mai departe ca sa nu pierdem prea mult timp. Pana la punctul urmator de control aveam de coborat pe Valea Cerbului (sau Saua Cerbului, sa ma corecteze cine stie precis). Eu incercam sa mai recuperez pozitii coborand mai abrupt decat pe poteca pe unde o luau ceilalti si Razvan cobora dupa mine. La un moment dat, o iau pe o rapa abrupta si ma trezesc in fata prapastiei. Nu era nimeni pe acolo deci clar gresisem drumul. A fost complicat sa urc inapoi si cand am revenit pe traseu m-am intins pe iarba sa ma odihnesc si sa il astept pe Toshz. Dupa o vreme, observ ca nu trece nimeni pe langa mine si ma gandesc ca nu ma aflu unde trebuie.

Gasesc pana la urma traseul cel bun si il sun pe Toshz, care era mult mai jos in acel moment. Urma sa il ajung din urma. Era prima ratacire a zilei. Dupa ce ne-am reunit am continuat impreuna, dar era sa o patesc, caci am calcat stramb pe marginea potecii. Din instinct am sarit ca sa raman cu piciorul in aer, asa ca a urmat o cazatura salvatoare. M-am ridicat bucuros ca aveam glezna functionala si am mers mai departe. Tot coboram impreuna cu Toshz catre Gura Diham si deodata apar problemele: carcel la coapsa lui. Dupa ce maseaza un pic locul si se calmeaza muschiul, continuam. Din pacate, ritmul a fost prea tare asa ca a reaparut carcelul. Coborarea prin padure a fost cam lunga si plictisitoare, iar un marcaj era plasat aiurea pe un copac, ceea ce ne-a facut sa ne ratacim un pic.

Iesind in strada am dat de multi oameni veniti cu rulotele si facand plaja la soare. Ce mod placut de a-ti petrece o sambata de vara! Cel mai mult ma deranja praful ridicat de masinile de pe drum, care pentru doi alergatori transpirati si deshidratati ca noi era otrava. Gasim dupa 10 minute al doilea punct de control de la Gura Diham si suntem dezamagiti ca nu am mai primit izotonic sau lamaie ca pe varful Omu. Intarzierile si mersul greu ne costasera multe locuri si arbitrii de acolo ne intrebau daca mai avem concurenti lasati in urma.
Nu eram chiar ultimii in acel moment, dar nici bine nu ne era. Din pacate, lasasem gelul pentru durerile mele de spate la cort asa ca nu aveam cu ce sa il ajut pe Toshz sa ii treaca durerile la coapse.

Dupa ce ne-am odihnit putin, am pornit urcarea catre Prepeleac. Dupa 5 minute ne-am oprit caci l-a mai lovit un carcel pe Toshz. Mai erau doi concurenti la umbra unui copac, o fata si un baiat. Si ei pareau sa aiba probleme, parca prevesteau si ei ce avea sa urmeze. Toshz era ambitios, voia sa continuam si eu eram increzator in fortele lui. Timpul de 10 ore iesise deja din calcul, dar ma gandeam ca ii va trece mai sus si vom mai recupera timp. Nu a fost asa, crampele si carceii au aparut din nou. Ne-am intalnit cu alti maratonisti (RoClubMaraton-isti si nu numai) care i-au dat gel, pastila impotriva durerii si cu spray pe muschi. Efectele au fost de scurta durata din pacate.

Curand am inceput sa mergem cu inca un maratonist care avea probleme similare cu piciorul, dar l-am lasat in urma. De fapt, incepuse sa se formeze grupul celor accidentati si intarziati, deoarece am mers cu cei doi concurenti pe care i-am vazut la umbra acelui copac mai devreme: Claudia si Alex din Targoviste. Claudia avea si ea probleme la picior si mergea greu. Toshz a facut cunostinta cu ei la Poiana Izvoarelor, in timp ce eu dadeam 15 lei pe 3 sticle de apa plata la 0.5L. La punctul de control de la Prepeleac am ajuns incet si am fost si mai dezamagiti decat la punctul precedent. Noi ne asteptam la o Shaorma Prepeleac, cu ingrediente proaspete si carne gustoasa. In schimb, am dat peste o bucata de pamant pe care stateau cativa tineri de la CPNT care ne-au marcat sosirea si nu aveau sa ne ofere nimic de baut si de mancat.
Acolo era deja clar ca vom abandona, deoarece Toshz nu mai era in stare sa parcurga tot maratonul. Existau 3 variante si niciuna nu arata prea bine:
  1. Intoarcere la Gura Diham si apoi la Busteni - sincer nu aveam chef sa revin pe traseu si oricum trebuia sa ne intoarcem cumva la Salvamont Pestera si nu eram siguri ca am fi mai prins telecabina pana acolo
  2. Coborarea la cabana Malaiesti impreuna cu celalalt baiat accidentat la picior - era si mai complicat sa revenim la tabara de la salvamont
  3. Urcarea catre punctul de control 4, iar varful Omu - greu pentru Toshz care de abia mai mergea
Grupul de 8 persoane (inclusiv noi) care se stransese la Prepeleac a optat pentru a treia varianta, care mie imi suradea cel mai mult. Stiam ca vom abandona, dar la momentul acela ma gandeam sa il las pe Toshz impreuna cu grupul la varful Omu ca ei sa se poata intoarce la tabara si eu sa termin maratonul asta, ca de aia am venit la concurs. Gandul ca nu vom primi nicio medalie la final era deja o lovitura puternica si voiam sa raman macar cu satisfactia ca am fost in stare sa termin maratonul acesta.
Am pornit cu grupul, dar curand l-am urmat pe Alex, caci el era bine sanatos si urca usor pe munte. Pe Toshz l-am lasat cu ceilalti, stiind ca aveau acelasi ritm si se puteau ajuta pe urcare. Aceasta a fost cea mai dificila portiune de traseu, ce a cuprins si cateva lanturi prinse pe stanci, de care trebuia sa ne tinem ca sa urcam. Prins in febra momentului si atent la prizele de maini si picioare, nu am constientizat ca orice miscare neatenta ma putea costa scump. Aveam sa aflu ca urcam pe varful Bucsoiu, care nu se vedea din prima. Noi vedeam un munte si un stalp cu marcajul banda rosie. Credeam ca ala e varful si urmeaza varful Omu aproape. Nu era asa. Mai urma o bucata stancoasa de munte cu inca un indicator in varf.

Acolo se termina muntele? Nu, cum ajungeam in varf vedeam ca mai avem si mai mult de urcat! Pana la urma s-a terminat si varful Bucsoiu si am putut privi si filma privelistea si haul de unde am urcat. Varful Omu se vedea si el aproape si in 30 min am reusit sa ajung cu Alex la punctul de control 4 de acolo. Era ora trecuta de 18 si teoretic echipele erau acceptate doar pana la ora 17 la punctul de control 4. Organizatorii erau inca acolo si mi-au marcat sosirea, dar le-am zis ca nu mai continuam deoarece coechipierul meu avea probleme si urma sa ajunga si el mai tarziu. Imi trecuse si mie gandul sa termin maratonul impreuna cu Alex, deoarece in cateva ore se insera si ne simteam si noi obositi dupa o zi intreaga de mers si facut pauze.
Era primul abandon, prima infrangere adevarata la un concurs de alergare. De obicei sunt realist si nu pornesc cu gandul de a castiga la niciun concurs, deoarece stiu ce capacitati am si cunosc si capacitatile celorlalti concurenti. Totusi pornisem cu tinta de 10 ore care mi se parea potrivita echipei noastre. Probabil ca fara problemele la picior ale lui Toshz terminam de fapt in 14-15 ore.

Concursul se terminase, nu si calatoria noastra. Toshz a luat-o mai repede decat grupul cu care plecaseram si a ajuns la Cabana Omu pe la 20, iar ceilalti aproape de ora 21. Am mancat toti ceva cald - eu o ciorba de fasole, ceilalti piure din fulgi de cartofi cu carnati sau ceva ceafa. Razvan nu a fost incantat de mancare, dar probabil a vorbit deja pe blogul lui despre asta. Cand incepea sa se insereze am plecat intr-un grup de 9 persoane (ne-a insotit si Catalina, prietena cu Alex si Claudia) inapoi la tabara de la salvamont. Drumul prin noaptea muntilor Bucegi a parut mult mai anevoios decat in acea dimineata. Frontalele au fost de mare folos, deoarece ne-au ajutat sa gasim marcajele si sa nu calcam pe unde nu era cazul.
Accidentarile colegilor de suferinta au incetinit si ele mersul. Trebuia sa ii asteptam pe toti, pentru ca nu era prea bine sa ii lasam in urma. Am trecut si pe langa o stana de caini, care ne-au latrat pana am disparut din raza lor vizuala. Pe la ora 1 am ajuns la tabara, bucurosi ca am terminat calatoria, dar extenuati de la efort si accidentari. Eu de fapt nu eram deloc bucuros, ma gandeam la cele 2 puncte - Poiana Gutanu si Saua Strunga - la care nu am mai apucat sa ajungem. Organizatorii ne-au vazut suparati si ne-au servit cu apa, calciu si magneziu, supa si paste. Au fost foarte bune, multumesc pe aceasta cale pentru ele! La ora 2 eram in sacii de dormit si dormeam si noi in sfarsit.

In curand voi publica un montaj cu pozele si filmulete facute pe parcusul traseului, care vor povesti prin imagini si replici cum am plecat voiosi si energici si cum am terminat infranti aproape in 4 labe. Ce urmeaza? Pentru mine revansa, dar voi vedea in ce fel o voi realiza.

2 comments:

  1. Opinia publica mondiala intarzie sa-si spuna parerea cu privire la participarea ta si a prietenului tau la aceasta competitie memorabila. De ce oare?

    ReplyDelete
  2. Poate din cauza trebuie sa ai un cont din lista de mai jos ca sa adaugi un mesaj si unii nu vor sa isi faca.

    ReplyDelete